Epistolă către prieteni

Vă îndurați de mine, îndurare,
Atât măcar, prieteni, de-ați avea!
În hrubă zac, nu sub un pom în floare,
Aici, în surghiunia cea mai grea,
Cum Domnul se-nvoi cu Soarta mea.
Cocote, crai, novici și tinerei,
Voi acrobați, voi dansatorii cei
Mai iuți ca strechea, ageri ca iatanul,
Cu voci ca zvonul unor clopoței,
Aici îl lăsați pe Villon sărmanul?

Voi menestrei cântând în voia lor,
Craidoni, ce numai râdeți și glumiți,
Și risipiți bani buni ori calpi cu spor,
Oameni de duh, oleacă aiuriți,
Estimp el moare de mai zăboviți.
Stihuitori de cântec, vers, orații,
De se va stinge, faceți-i libații.
El zace, raze nu-i aduc aleanul,
Nici adieri, i-s ziduri grele frații.
Aici îl lăsați pe Villon sărmanul?

Veniți să îl vedeți în pătimire,
Nobili iertați de orice bir și dare,
Neaplecați la legi și cârmuire,
Ci doar în fața Domnului cel mare.
Postind duminici, marțile, oricare,
Lui dinții ca de greblă i se fac,
(Din coji uscate, nu din cozonac),
Și-i toarnă-n mațe apă cu toptanul,
În hău adânc nu-i masă, nici hamac,
Aici îl lăsați pe Villon sărmanul?

Juni ori bătrâni, prinți ce vă pomenesc,
Aduceți-mi iertare cu sigil domnesc,
Și scoateți-mă-n coș, tras cu arcanul.
Așa se-ajută porcii, mă gândesc;
Guiță unul doar, în turmă o tulesc.
Aici îl lăsați pe Villon sărmanul?

poezie clasică de , traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poems Paperback" de Francois Villon este disponibilă pentru comandă online la 90.99 lei.
 
 

Adresa de e-mail a expeditorului

Adresa de e-mail a destinatarului

Mesaj (adresa paginii este inclusă automat)

Semnătură (numele expeditorului)

♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook