Albastru şi verde

Fecioarele sunt mânze, femeile snt iepe,
Doi armăsari mi-s ochii din care pasc jeratic
Şi crudă mi-este iarba din sufletul ce-ncepe
Să simtă muşcătura de foc primăvăratic.

Fecioarele sunt frunze, femeile sunt iarbă,
Le paştem dacă ne cad să ne răsară
Mă simt ca un cal albastru mânat de pofta oarbă
De-a paşte fericirea cu-o fragedă fecioară.

Mă paşte iarba, Doamne, blestemul şi norocul
Care pe care nu ştiu se paşte sau ne paştem
Purtăm pe spate cerul şi sub copite focul
Dar că suntem ca iarba nu vrem să recunoaştem.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!