Scrisoare târzie

Stau acasă doamnă
Şi privesc cum bate
Ploaia mea de tomnă
Lucrurile toate

Ca o nălucire
Coborând din vis
Peste-ntreaga fire
Pusă pe-un abis

Oameni cu umbrele
Searbăd sacrificiu
Uzi până la piele
Se duc la serviciu;

Nu merg nicăieri
Stau ca-ntr-o cutie
Cheltuind averi
De melancolie

De aceea doamnă
Gândul mi se-abate
Înspre-o altă toamnă
Singura din toate,

Blândă şi domoală
Printre ani abrupţi
Când mergeam la şcoală
Cu bocancii rupţi,

Într-un sat aproape
Dar rămas departe
Vis furat de ape
Dintr-o altă carte

De aceea doamnă
Am prins să vă scriu
Cu lacrimi de toamnă
Atât de târziu

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!