Pe punte... peste punţi

Ce straniu-mi pare-acuma
Când filmul desfăşor,
Un mânz de Pegas, spumă,
Se opintea a zbor.

Căta să se desprindă
De sol, vibrând spre soare,
Cu nara aburindă,
Pe fragede picioare.

Cerca să decoleze
Pe-o punte de răchită,
Dar cine să viseze
Că piere-ntr-o clipită?

Atâtea punţi în faţă
Înguste se-aşterneau,
Încrâncenări de viaţă
Genunchii îmi stârneau

Că am uitat făptura
Firavă şi tăcută...
Îi pregătesc ciutura
Din nou, de-o fi născută.

Şi cristaline picuri
În sorbituri adânci
Să-i întărească trupul
În zboru-i peste stânci.

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Rostiri (1997)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!