Arătare

În lacrimi, serafimii, sub luna-n trişti fiori,
Visând, cu-arcuşe-n deget, în abur calm de flori,
Scoteau din melancolie murindele viole
Suspine albe-n lunec pe-azurul de corole.
Îmi daseşi - clipă sfântă - întâiul tău sărut,
Plăcându-mi să mă chinui ca un martir tăcut.
Savant lăsam beţia tristeţii să mă frângă,
Cum, fără de regrete şi fără să se plângă.

Cules de vise lasă în suflet ce-a cules.
Pribeag, ţinteam pavajul bătrân de umblet des,
Când tu, cu soare-n plete, cu-amurg lăsând să-ţi cadă
În ochi, c-un râset dulce, mi-ai apărut în stradă
Şi am crezut că-i zâna cu păr aprins, de-April,
Care trecea odată, prin somnu-mi de copil,
Din degetele-i roze, suave, răsfirate,
Ningând buchete albe de stele parfumate.

poezie clasică de Stephane Mallarme
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!