Balada muierilor pariziene

Vezi două, trei cu ochi cucernici
pe faldul poalelor şezând
în mănăstiri şi în biserici.
Te-apropie şi stai. Curând
vei şti c-aşa ceva nicicând
n-a spus Macrobiu înainte;
ascultă: prinde-un zvon din vânt;
sunt prea frumoase- nvăţăminte.

La fel ăi muntelui Monmartre
că-i foarte vechi, drept talisman
îi dau movila nu prea' naltă
a muntelui Valerien;
şi încă-i las pe-un sfert de an
iertarea Romei. Împăcaţi,
creştinii- or merge cu alean
la schitul fără de bărbaţi.

Iar slujnicari şi slujnicese
de gazde mari, puse pe fapte,
să facă prăjituri alese
şi chef cumplit în miez de noapte;
să bea opt vedre mari, nu şapte,
cât doarme gazda şi găzdarul,
iar eu să le- amintesc în şoapte
şi-n taină, jocul de-a măgarul.

În schimb, fecioarelor de treabă
ce au taţi, mame şi mătuşi,
n-am ce le da. De pe tarabă
totu- a trecut la slugi în guşi.
Vor sta- mbufnate niţeluş,
dar ce n-ar da să le desfete
acea bucată ce- n culcuş
o dau călugării la fete.

Pe Celestini şi pe Satrezi,
deşi li-i traiul greu, de-ascet,
că-s darnici între ei îi vezi,
dar nu prea dau la muieret.
Dovada: Jaquelline, Perrette
şi Izabeau, ce strigă: Doamne!...
Cât de flămânde-s! Poate- un biet
călugăr să le mai condamne?

Iar Rotofeiei de Margot
prea dulce-n chip şi la făptură,
cât două-n trup - Brelar Bigod! -
dar prea supusa creatură,
că o iubesc fără măsură
şi ea pe mine, ca neroada,
de-o prindeţi la vre-o cotitură
citiţi-i, rogu- vă, Balada.

poezie de Francois Villon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!