Balada lui Villon pentru amanta lui

Falsă frumuseţe, scump e-al tău dever,
Rea fără margini, de-un dulceag amar,
Amor mai crâncen ca un dumicat de fier,
Numele ţi-l pot spune, sigur că dispar:
Chin prefăcut în farmec, inimii calvar,
Orgoliu ascuns, prin tine oameni mor,
Iar ochii tăi n-au milă; legea cere doar
Să nu dai în sărman, să-i fii de ajutor.

Mai cu folos cătam şi mai cu spor
Altunde ajutor, cinstire chiar;
Reazim de n-oi găsi, izbăvitor,
Trebuie, ruşinat, să plec hoinar.
Hei, mic şi mare, milă aşadar!
Ei, cum e? fără scut va fi să mor,
Sau te înduri, cum scrie în glosar,
Să nu dai în sărman, să-i fii de ajutor?

Dar vremea ce-ofileşte trece-n zbor,
Iar nurii tăi, uscate flori îmi par.
Aş râde eu, dar fălcile mă dor,
Ba-i nebunie, am aceeaşi soartă doar:
Moşneag voi fi; tu slută, fără har.
Deci bea, până izvoru-i curgător,
Nu împărţi la toţi din cel amar;
Să nu dai în sărman, să-i fii de ajutor.

Prinţ iubitor, amant prea temerar,
Nu vreau să-ţi fac în ciudă, cârtitor,
Dar inimii, Domnul nu-i cere în zadar:
Să nu dai în sărman, să-i fii de ajutor.

poezie clasică de Francois Villon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!