Jertfă

Ion al Floarei, Tăvălugul
Plecă pe front la bătălie
Lăsând în câmp, pe brazdă, plugul
Şi-şi puse flori la pălărie.

Dar jalnică-i fu despărţirea
Acelui ce cu gând pleca
Să făurească înfrăţirea
Să lupte spre-a o apăra.

Storcând din pleoapa încreţită
Lacrimi--de mult ce o durea--
Măicuţa lui, de ani albită,
Grăi, privindu-l cum pleca:

,, Să ne mai scrii, Ionică dragă,
Să nu ne dai uitării, mamă;
În gândul tău să nu se şteargă
Măicuţa-ţi gârbovă, sărmană!''

,, Voinic flăcău, Ion al Floarei
Şi chipeş, mândru la privire;
Vor tremura de el duşmanii''
Ziceau bătrânii cu uimire.

În prima-naintare-a noastră
El fu în fruntea celor mulţi;
Părea atunci măreaţa astră
Ce conducea pe magi prin munţi.

Distrus-a mulţi duşmani, flăcăul,
Şi-nainta ca uraganul;
Fierbea în clocote, ecoul,
În văi, de îngrozea duşmanul.

Dar i-a străpuns un glonţ o mână
Şi el căzu gemând cu greu;
Dar nu răbda să stea-n ţărână
Voia -nainte, tot mereu...

Nu trecu mult de-atunci,
Ţărâna, cu sânge de român stropită,
Născu o floare cum e zâna:
,, O Românie întregită!''

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur (2002)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!