Sonet (Vrăjit, tot şesul clocoteşte-n soare)

Vrăjit, tot şesul clocoteşte-n soare,
Şi-i zvon e nuntă mare-n lumea mică:
O pulbere de glasuri se ridică
Din mii de guri, un templu-i orice floare.

Tu n-ai iubit, nu ştii ce va să zică
Puterea asta-n veci renăscătoare.
Şi totuşi o presimţi, căci visătoare
Te strângi de braţul meu, parcă ţi-e frică;

Clipeşti, şi buzele, nesărutate,
Îţi tremură, ca-n somn, de-o aiurire,
Şi inima neliniştită-ţi bate...

În jurul tău palpită-ntreaga fire;
Iar florile-s aşa de parfumate,
Că-n clipa asta tu respiri iubire!

sonet de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!