Ucigă-l toaca

Iuţindu-şi caii către sat
Un ţăran venea întârziat.
Vânduse, pesemne,
Nişte lemne.
Tam-nisam, din goană,
Se ivi o cucoană.
Cucoană cu pălărie,
Pe-nnoptate, pe câmpie,
Ce putea să fie?
Arătare, stafie.
Ea şchiopăta, se poticnea stângace.
Ca o răgace.
Avea pantofi şi fuste veştejite
Şi parc-ar fi avut şi copite.
Parcă avea un beteşug.
Parcă ieşise-atunci dintr-un coşciug
Şi mai abitir
Venea din cimitir,
Ca o momâie.
I se strâmbase ceva
Şi parcă putea
A tămâie.
Săteanul dete bici.
- "Ce cauţi noaptea, cernită, pe-aici?"
Cu mănuşi, cu zorzoane, ca la gară,
Izmenitura nu se potrivea cu drumul de ţară.
- "Vine noaptea! Ia-mă nene.
Fă-ţi pomană".
Ţăranul se cruci şi zise: "Suie, Satană!"

Cucoana şi săteanul încruntat
Cârmeau pe drumul întortochiat.
Ea întrebă: "Ai parale?"
El răspunse: "Da ce-ţi pasă dumitale?"
"Păi să mi-i dai" — şi-i puse mâna-n gât.
Stafie, prost te-ai hotărât!
Pe sub ipingea,
Ţăranul se cam pregătea.
Cât ai clipi, cuţitul s-a şi-nfipt.
Vezi că te-ai fript?
Şi, căruţa trase, măre Ilie,
De-a dreptul la primărie.
Ce să vezi? Putoarea cu brăţară
Era muiere doar pe dinafară;
Că pe subt poale

Avea, ca omul, de toate şi două pistoale.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!