Alergând pe coji de nucă

Fără-ncetare se înalţă zădărnicia
şi pierdută-i clipa împăcării;
Jumătate de lume
fugăreşte cealaltă jumătate
în timp ce moartea, gândindu-ne,
lustruieşte ţeasta sărmanului Yorick

În religia promiscuităţii
nu te pot defini,
timp comprimat, orizont de cenuşă,
tot ce a fost de ars s-a ars
până la această uşă.

Vrei TU să treci
dincolo de amănuntul
care declanşează explozia,
în spaţiul dintre daltă şi piatră
dincolo de surâsul mascatului,
batjocorindu-te,
scuipându-te ca pe o sămânţă stricată
prin grohotişuri cu miros de iod
combinaţii balcanice de sticlă şi vată?

Numeşte TU altfel mizeria
obturând venele Pruncului,
spune-i Tu altfel acestei alergări
de fantasme prin aerul dintre cuvinte
când dimineaţa-i un fuior împletit în idee
şi lasă-mă-n durerea mea
FEMEIE - CHEIE.

poezie de Ion Pascal Vlad din Risipiri în retină (2006)
Adăugat de Cody
Comentează! | Votează! | Copiază!