Poem ingenuu - II -

Cum apari aşa din senin
din lună verde şi piatră seacă
din te miri ce
apă fără de nume revărsându-te
peste maluri uscate,
slalom făcând printre arborii desfrunziţi,
printre veşminte uzate de sfinţi,
printre chipuri cuprinse de ger
încât nu mai ştiu ce să zic,
ce să mai sper!
Cum îmi adormi gândurile
cum îmi trezeşti cuvintele
lăsându-mă pradă rostirii
când semnele se risipesc
prin aerul dintre anotimpuri!
Cum îmi depopulezi ochiul
sădind ierburi de leac
- leacuri amare –
contopindu-te apoi
cu apa de mare
stea, plămădind luminişul retinei.

poezie de Ion Pascal Vlad din Risipiri în retină
Adăugat de Cody
Comentează! | Votează! | Copiază!