Viermii şi El Dorado sau gândind despre America

Cea mai îndepărtată parte a întregului
trecut prin sabie şi foc
rezistând cunoaşterii;
cunoaşte-te pe tine însuţi se spune,
dar asta nu ţi-e îndeajuns când identificat eşti
cu groapa de gunoi
chiar tu, gunoiul aruncat la pubelă
chiar tu, viermele, chiar tu, mocirla,
delir al evidenţei orbitoare.
Ah, această lumină părtaşă la crimă!
Acestei orori trebuie să-i rezişti
noaptea întreagă,
vorbind cu lucrurile mărunte
atât cât mai ai vreme
pentru că nicicând culmile
nu vor ajunge la pace
iar gândurile tale în această lumină
ar putea deveni reale
– săbii hăcuindu-te în absenţa Femeii.

poezie de Ion Pascal Vlad din Risipiri în retină
Adăugat de Cody
Comentează! | Votează! | Copiază!