Mă întregesc din câte pierd
A rămas un pic din mine
pretutindeni A. Dumbrăveanu
M-am risipit pe drumurile toate
Că nu mai poate nimeni să m-adune
Simunul cald mângâietor de dune
Nici cârcotaș, nici iubitor de gloate
Un cântec straniu noaptea mă străbate
O adiere rece peste strune
Murind de dor lunaticele rune
Pe lespezi de ruine și palate
Îmbogățit de ce-am lăsat în urmă
Ajuns la termen de-njumătățire
Robit de câtre-o dulce amintire
Cu căngi de aur care-n mine scurmă,
M-am risipit în zare pretutindeni
Ca un zefir în ziua de Armindeni
poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre palate, poezii despre noapte, poezii despre muzică sau poezii despre amintiri
