Excelenţa, bezedeaua

Excelenţa, bezedeaua
Cu mândrie poartă steaua,
Ce cu stimă i-a fost dată
C-a putut a fi licheaua
Ce la rus şi-a plecat capul
Şi la turc a-aprins luleaua.
Ei, în loc de ştreangul care
Se cădea, i-au dat cordeaua,
Căci nevasta-i pentru-o târlă
De cătane fu căţeaua;
În zădar cu-a ta mândrie
Tu îngreuni canapeaua,
Crezi că lumea te admiră.
Când cutreieri lung şoseaua;
În zadar mai taie mutre
Serioase mascaraua,
Cu blazoane-nchipuite
Şi-a împodobit cupeaua.
Ştim ce-aramă este-ntr-însul
Şi-i cunoaştem noi turaua.
'N-alte ţări e-onoare mare
Decoraţia şi steaua,
Dar ce merite-are dânsul
Escelenţa, bezedeaua?
E o carte măsluită
Toată viaţa lui - licheaua,
Şi noi ştim ce însemnează
De pe pieptu-i tinicheaua.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1873)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!