Iubire nepământeană

O clipă de tăcere mi se sfărâmă-n palmă,
Şi se aud cristale cum tremură în vânt...
O muzică de înger pe sunet de alamă,
Mi se strecoară-n cuget Lumina Lui de Sfânt.

Mi se înmoaie carnea şi oasele-mi vibrează,
Suflul meu îl simte, glasul se topeşte...
Inima tresaltă, iar trupul îmi dansează,
Învăluit de pacea care îl sfinţeşte.

Roteşte-n infinit pe lângă mine timpul
Vremuri fără număr şi fără nume-au fost,
A venit la mine aducând abisul,
Sădind în conştiinţa-mi iubire cu un rost.

Blesteme din pământ au ruginit destine,
Cu cât El te iubeşte, cu-atât cunoşti sfinţirea...
E lacrima durerii ascunsă în rubine
Şi drama existenţei ce cântă nemurirea.

Secunda se măreşte când vine iar sfârşitul,
Cosmic m-a născut iubirea Sa de lume...
N-am fost plecat vreodată, dar ştiu Infinitul,
Pe care l-am primit iubind al Său Nume.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!