De profundis

Aerul vibra in jurul tau
tu il atingeai cu privirea,
curband timpul,
si doar atunci
aerul capata reflexe sonore.
Sclipirea din ochi
iti aluneca pe genele intoarse.
Te ricosai spre inauntrul tau,
spre tine insuti,
chircindu-te, parca.
Deveneai insasi curba,
care mai tine in acel echilibru instabil
iubirea in sine,
floare fara petale.
La un moment dat,
aerul s-a strans,
devenind nor plumburiu,
invaluind gandul tau inchistat,
in taceri alunecande spre frunze tomnatice.
Nu mai puteam sa tin clipa in loc,
imi aluneca printre degete, in rugaciune.
Pe orizontul privirii,
orizontul marin
incrusta corali si scoici,
pregatind, parca,
redesteptarea vechiului fior,
pregatind renasterea.

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!