Cafea în roşu

dimineaţa aveam o cană roşie
din cafea mi-ajungeau minutele
până la cea din urmă sorbire
şi drumurile începeau
de sub fereastra sub care
nucii se-ncăpăţanau să crească
rotunde şi amare clipe cu miez lăptos.
labirintul gustului se oprea la frunza de alun
şi ştiam de pe atunci că până la pădure
mai era cale de-o oră
de mers alene pe gânduri
şi abia mijeau zorile şi-n geam
stăruiau rotocoalele de fum alburiu
din soba cu lemne.
pietrele de pe drum şedeau cuminţi,
aliniate ca şi cum urmele oamenilor
au nevoie de troiţe tăcute
pe-o colină de deal absent de minusurile
verticale ale copacilor plini de crestături.

aşa-mi umblă gândurile
uneori le pun aripi şi dacă alteori
rămân ciuntite, din jertfa lor
pun deoparte o sămânţă
pentru floarea de mac de la butoniera
sacoului pregătit pentru ziua cea mare
şi-apoi ştiu că totul va exista în cana roşie...
plină în fiecare dimineaţă...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!