Rai

Se lasă seara-n suflet, o seară cenuşie,
Cu luni întunecate, cu stele negre-o mie...
E tristă libertatea ce somnul vietii-o poartă,
Când sufletul se-nalţă uimit spre Dreptul Tată.

Şi drumul e lumină dar e şi noapte-amară
Şi prinde-n sine taina eternei vieţi povară.
În cale se perindă îngeri căzuţi şi sfinţi,
Dând glas divinităţii prin "zbor" sau suferinţi.

Chin şi apăsare, drumu-i se lungeşte,
Se-ntinde-n clipe, zile, se-nalţă greu şi creşte
Până-n vârf de cer, unde noaptea plină
Se pierde-ncet în umbre, se stinge în lumină...

Vis de infinit, fior perfect şi nou,
Se-nalţă-o lume lină, un joc ferit de rău;
Din ea se-alege-un suflet, se-aprinde o suflare
Se cheamă-n veşnicie, se integrează-n zare...

Cerc de inocenţă, simţire de copil,
Rai uitat dar viu, palpabil şi senin,
El uită de durere, de ticăit de ceas
Şi-aduce flori în suflet iar lumii bun-rămas...

poezie de Gabriela Chişcari (2008)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!