Sonet

Nu era nicio adiere de vânt
Şi-o parte din cer mă privea căzută,
Am oftat uşor – patruzeci la sută –
Şi mi-am lăsat aripile pe pământ.

O speranţă bătea încă pierdută,
Un zbor de-al meu rătăcea amar şi frânt,
Poemul îl compuneam mai scurt c-un cânt,
Pădurea nu mişca, rămasă mută.

Mirările din jur mă priveau stingher,
În jur, în curte, atârna o ceaţă
Nu mai aveam hrană pentru fagocer

Şi i-am dat din porţia mea dulceaţă;
Din căuş, de sus, curgea lăptosul zer
Schimbându-se pe jos în dimineaţă.

sonet de Răzvan Ventura
Adăugat de Răzvan Ventura
Comentează! | Votează! | Copiază!