Fără identitate

intrată în eclipsă luna părea un păianjen
agăţat de cerul înclinat pe o margine
rămaşi fără chip sub pelerina întunericului
nu mai ştiam care dintre noi este cel adevărat
pierduţi în înfăţişări fără identitate
plutim deasupra pământului împovărat de blesteme

în noaptea cu fruntea îngheţată
încerc să te acopăr cu viul din mine
adormit în unghere umbroase
ca o rană cufundată în linişte

ne vom regăsi în partea neprevăzută a lumii
pe o margine de viaţă fără liman
asemeni păsării zeu

vom păşi unul spre celălalt
cu tălpi desperecheate
fără să ştim a cui oglindire suntem

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!