Mi-e dor de sat

În candele industriale
ard aldehide şi uleiuri
şi peştii beau petrol
îngrămădiţi sub cheiuri
în lacul de nămol

din armăsari de fier răzbate
sărutul sec
al roţilor dinţate

noroc -
acelaşi soare fără nume
răsare şi apune iar
în vârf de bloc

mi-e dor de sat
mi-e dor de ţară
de ce am lăsat
mi-e dor de câmpul presărat cu oi
de rapsodia nopţilor de vară
mi-e dor de-un car cu boi
de praf noroi de câini şi gropi
de izul proaspăt de cartofi
de ce am lăsat şi-acum mă cheamă
mi-e dor de sat

mi-e dor de tine
mamă.

poezie de Valeriu Butulescu din Creşterea nefiinţei (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!