Cand orbul plange

Traiesc singur, inchideti usa grea,
N-astept pe nimeni aici in lumea mea.
Si nu astept nimic de la voi
Chiar daca m-as tiri prin apa sau noroi.

Sunt un om sarman, sunt un orb si-atat
Care plange si nimic mai mult.
Si cand orbul plange, Dumnezeule
Doar pietrele sunt ude.

Am avut un prieten care m-a ingrijit
Dar s-a imbolnavit si-ntr-o zi a murit.
Intr-o grea iarna pe ceata si viscol
A disparut si de-atunci locul sau este gol

Camera e rece, mi-e frig si n-am cui
N-am cui, n-am cui sa spui,
Cind un orb plange-n frig
Si pietrele se fring
Numai oamenii nu.

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!