Timp

M-a prins in stransoarea lui,
Vartej de amintiri,
Si se incapataneaza sa nu-mi dea drumul.

"Dezleaga-ma!" i-am poruncit,
Dar cu o mana grea
Ma strange si mai tare.
"Termina!" imi spunea;
Dar eu doream cu orice pret sa scap.
Si totusi - nedandu-si seama ca imi face rau -
Imi striga sa ma potolesc,
Sa nu ma mai port ca o copila mofturoasa.
Degeaba: eu nu intelegeam ca asa mi-e soarta: vroiam!
Si ma zbateam din ce in ce mai tare,
Pana cand, speriat si satul,
M-a lasat se plec zicandu-mi ca odata si-odata
Va veni si vremea mea si se va intoarce.

poezie de Francesca Buta (4 februarie 2009)
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!