Restaurare

În somnul meu căzută înfloresc,
Aşteptam cu teamă ceasul îngeresc…
Şi la fereastra mea s-apară stele luminoase,
Luminile divine, străluciri mieroase.

Priveam cum zorile afară în mine se topeau
Şi-atunci pe loc o lacrimă ele îmi slăveau…
Lumini mă-mpresurară să-mi cânte la ureche
Sanctificându-mi lacrima cea fără de pereche.

Rece ca oceanul simţeam prezenţa mea,
Pe un pământ fierbinte fără nici o stea;
Şi-atunci priveam spre cer şi aruncam cuvinte
Să-mi fie auzite şi-ntoarse înmiite.

Iar anotimpuri au trecut pe veşnicul meu cer
Şi mă pierdeam necunoscut fără să mai sper…
Dar auzită a mea strigare, veşnic şi mereu,
Mi-a dăruit nădejdea bucurii în greu.

Acum ajunsă e regină, inima voioasă
Desăvârşită-n timp, albă ca o mireasă…
Din somn reînviată viaţa cu-al său drum,
Acum restaurată, din ce-a fost în fum.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!