E douăzeci şi doi...

E douăzeci şi doi: ce surd decembre
îmi bate-n lungul oaselor deşarte
şi-aruncă-n mine orologii sparte,
când Timpu-mi trage disperat de membre.

Din cerul var sarcastic El împarte
pioase rugi şi alb curat de febre.
E noapte-n zi şi-n ziuă sunt tenebre,
descoperind în tot secunde moarte.

Ce gol de iarnă... - mi-e tocită gheata,
când ironia-mi scutură grumazul.
Un nor anemic îşi revarsă pleata,

şi-n atmosferă simt cum trece gazul
dintr-ún plămân ce-a găzduit săgeata
momentelor din care-am tras extazul.

sonet de Ionuţ Popa (22 decembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!