El, primul bărbat
El râde privindu-mă cum mă dezbrac de mantia inocenței
Cum îmi las visele să-mi curgă pe umeri
Dacă ridic o singură mână deasupra mea e cerul plin de stele
În podul palmei luna mi se rostogolește ca un bănuț
Cheamă-mă îmi spune și râsul lui mă îmbracă în femeie ușoară
Palmele lui alunecă pe umerii mei curgători
Își lipește buzele de buzele mele ca o pecete
Timpul pășeste tiptil privind în urmă
Am să înfloresc toate florile iubirii în trupul tău imi spune
Alunecând fir de apă să-mi ude rădăcinile
Îl simt gâdilandu-mă cum îmi urcă prin vene,
El, primul bărbat ce-a ales sa fie seva iubirii mele fără sfârșit.
poezie de Valeria Tamas Iacob
Adăugat de Valeria Tamas Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!
Vezi și următoarele:
- poezii despre râs
- poezii despre timp
- poezii despre flori
- poezii despre visare
- poezii despre stele
- poezii despre sfârșit
- poezii despre poduri
- poezii despre iubire
- poezii despre inocență
- Ne poți propune o poezie de dragoste?