Sonetul fornicației II
Ne-mpreunăm, adesea, cu geamurile-nchise,
Iar de pornești în strigăt, mai tare dau combina
Să nu te-audă blocul; când ard precum benzina
În sângele-mi albastru ce-n vene sparte mi se
Ridică până-n creștet, înfulec savarina
Din palma tremurândă, și-apoi m-arunc în vise,
La fel, pe-aceeași undă ce-n aburi zugrăvise
Pereții încăperii ce m-au ascuns de vina
De-ați fi produs convulsii - șoptești uitată-n glas
Și îmi oprești ocheanul s-ajungă-n galaxie,
Când eu mai dârz și trainic spărtura nu ți-o las,
Intrând cu mari emoții, parca-aș intra în glie,
Dar umezind răstoacea, mă lepăd de impas
Și-eliberez din tine o-ntreagă herghelie.
sonet de Ionuț Popa (25 noiembrie 2008)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Cartea "Liber Amicorum Liviu Pop. Reforma dreptului privat roman in contextul federalismului juridic European" de Ionuț Popa este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la 