Petrecere primordială

Simt gustul care mângâie şi-i dulce
Al zilelor de nou-născut în vers
Şi văd venind lumina să mă culce
Orbecăind difuză-n univers.

În pântec e-ntuneric şi frumos,
Cordon ombilical e stea polară
Şi cordul meu pulsează-armonios
Ca o pitică roşie spre seară.

Mai caut şi-azi neantul, nenăscutul
Din fiecare om şi nu-l găsesc,
Căci plictisiţi ne arvunim plăcutul
Secundei numărate-n timp lumesc.

De ce atâta teamă de nemargini
Când totul e atât, atât de fals?
O gheară se zbârceşte dur sub sarcini
Ducând cu ea obolul în balans.

Când mori de altruisme cordiale
În guşa unui leneş porumbel,
Încingeţi toţi serbări primordiale
Cu torturi, cu şampanii şi purcel.

S-aprindem lumânări pe tortul mare,
Să creştem lumea iar din mult frişcă!
Te uită, vine-n valuri de candoare
Un vânt de tinereţe în morişcă!

Ne caută pe toţi prin buzunare
Să vadă de avem măcar un ban
Să-l aruncăm dorinţelor bizare,
Fântânii ce ne-aşteaptă la liman.

În sus să-l aruncăm şi să-l mai prindem
Odată sau de optsprezece ori,
De douăzeci, de patruzeci, să vindem
Efebi şi vânători, vestale-n flori..

E vreme de serbări primordiale!
Petrecem şi cântăm, ne învârtim;
Iubind cu toate corzile vocale
Un cosmos personal să reclădim...

poezie de Gigi Stanciu din Expoziţie de gânduri
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!