Sonetul 2

Când patruzeci de ierni îţi asaltează
A ta sprânceană, bând din frumuseţe,
Podoaba tinereţii - meditează -
Va tremura ca buruieni răzleţe:
Şi întrebat vei fi unde sunt puse
Minunăţia şi comoara zilei,
Tu să gândeşti şi să replici: distruse
Îşi duc ruşinea sub covorul milei.
În ce măsură fala ţi-e culoare,
De poţi răspunde sincer "succesorul
Mi-ar transforma pedeapsa într-o floare"
Cu o dovadă că-ţi va duce dorul!
Acestea-s vechi, bătrâne... totul pleacă,
Şi sânge vezi în venă, când ţi-e seacă.

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!