Sonetul 1

Frumoaselor făpturi le vrem vlăstare
iar frumuseţii-un spor de dăinuire
şi-n acest chip, plăpând urmaş transpare
purtându-i umbra, florii-n veştejire.
Dar tu ce-n ochii tăi îţi afli rug
hrănindu-l cu-a ta flacără, din greu,
duci foame unde-a fost cândva belşug,
însuţi vrăjmaş al dulcelui tău eu.
Tu, care eşti podoaba blândă-a firii
şi-al primăverii crainic de nădejde
ţi-ngropi în muguri florile iubirii
şi eşti calicul care risipeşte.
Ai milă: ce-i al lumii nu prăda
cu gura gropii şi cu gura ta...

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Gheorghe Tomozei
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!