Pentru cei care-şi plătesc taxele

Inutilitatea de a merge oriunde ar trebui să ducă
La o concluzie contrară învârtitului în jurul cozii.

Am plecat spre nicăieri de ceva timp.
Căile alese, ca autostrăzile interstatale, sunt supra-aglomerate,
Toate spaţiile goale sunt pline de promisiuni şi de amabilităţi vesele,
Cu simboluri mincinoase controlând
Fiecare curbă de-a lungul drumului.

Furnizorii adevărului şi prădătorii justiţiei se ascund
În spatele paravanelor din beton şi a lizierelor,
Împlinind citatele vieţii noastre scurte, dar iuţi,
Taxându-ne pentru exces de viteză şi abandonând
Departamentului de Resurse Umane moralitatea convingerilor.

Mergând spre nicăieri... odinioară, în tinereţe, am avut viziunea
Părţii indolente a vârstei de patruzeci de ani...
Iar mai la distanţă, derulându-se-n mare viteză,
Vârsta de şaptezeci de ani,
Asemeni unor apartamente de pensionari şi cărucioare de golf.

De-a lungul drumului
Am condus maşini rapide şi femei fierbinţi...
Am mers cu ele atât de departe cât am putut...
Nenorocoasele adevăruri ale tinereţii mele
Se uită la mine prin oglinda retrovizoare-a ochilor mei –

Este o inutilitate în a merge oriunde,
Pentru că niciodată n-am dorit să ajung bătrân.

poezie din Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!