Trec orele grăbite
Trec orele grăbite prin acele de ceas,
minutele agile le-ajung tacit din urmă,
secunda dintre ace, rămasă fără glas,
adună, în tăcere, speranța ce se curmă.
Se simte neuitarea, ajunsă din trecut
cu vântul care-aduce, pe aripa sa rece,
înfiorarea toamnei și dorul renăscut
cu ultima bătaie, a orei care trece.
Cad frunzele uscate în parcul adormit,
iar vântul le adună sub băncile uitate
pe-aleile brodate cu dale-n keramit,
de-o parte și de alta urcând înspre cetate.
De sus, de pe terasă, aud un saxofon,
își urcă iar bemolii în sferele astrale
călare pe octava plecată din trombon
cu notele furate din partituri banale.
Reascultând fanfara, mă macină un gând,
sub care, nechemată, ajunge o-ntrebare
iubitele plecate vor reveni curând
sau vânturile aspre aduc doar așteptare?
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
