Amalgam
Bate vântul, frunză-i omul,
Vântu'-i moartea, viața-i pomul.
Nemurirea doar adie,
Mișcă-a lumii grea mândrie...
Peste lume, ca o ploaie,
Cad din suflete gunoaie
Și se-așază pe tristețe,
Așteptând ceva să-nvețe.
Fulgi se-aștern pe inimioară,
Înghețând-o-a mia oară...
A apus lumina-n minte,
Bezna e tot mai fierbinte...
Seacă un ocean de lupte
Pentru câte sunt făcute
Să păstreze-n siguranță,
Fericirile în viață.
Înflorește veșnicia,
Odată cu poezia...
Ce miros plăcut emană,
Re-nvierea dintr-o rană.
poezie de Evelin L. Ș. Andrei din Vă las pe voi să fiți poeți
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!
