Destin căzut

O, Doamne, ce grea încercare,
destinul îmi cade pe drum,
doar visul rămâne-n picioare,
ieşind dintre trâmbe de fum.

Devine statuie spartană
hrănită de nouri flămânzi
cu fluvii de dor dintr-o cană
şi lacrimi din ochii rotunzi.

Deasupra sub ceruri ovale
stă timpul la pândă rănit,
dar tot mai aduce pocale
cu vinuri fierbinţi din zenit.

Arome din karma tăcerii
mă duc înapoi, spre trecut,
cobor de pe crucea-nvierii
să-mi caut destinul căzut.

Căutare