Pictorul de cer şi ocean

albastru-mi striveşte privirea
lumea este închisă-n tăceri
albul trist îmi poartă amintirea
măştilor ce nu vor să primească lumina

când în cer nu mai sunt albi pescăruşi
sculptez cu clipe frumoase tristeţile din valuri
cuvinte pictez neuitate-n gându-mi, amintirea
şi demult respir prin frumosul ocean

aşa am ajuns să adun şi meduze
scoici, iar apoteotic sa pun şi un ban
tarabele-n nisip îşi strigă disperarea
încercând să alunge tristeţea, de peste an