Din nou pelerinul...

Ce lungă îmi pare tăcerea spre seară
când umbrele sure ajung din trecut
pe ample cărări din vestita Sahară
cu dune întinse pe gândul pierdut...!

E toamnă târzie şi, parcă, deodată,
se umple văzduhul cu nouri de dor
aduşi fără veste de-o ceaţă-ncărcată
cu vechi amintiri, revenite-n decor.

Ajunse la uşă ar vrea să mă cheme
să beau elixir din pocal fermecat –
e vechiul pocal, regăsit în poeme,
din care să gust... că nu e păcat!

Aşa voi ajunge din nou pelerinul
ce-şi trece prin oaze iubirile lungi,
găsind-şi pe geana luminii destinul
în vagi neuitări cu ecouri prelungi.

Iar tu, neuitato, venită-ntr-o noapte
pe-o undă celestă din sacrul ecou,
vei rupe tăcerea cu mitice şoapte,
citindu-mi poeme vrăjite din nou.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!