Fecioraşul marinar

S-a sculat în zori şi, plin de-ncredere,
A sărit dincolo de dig în marea creaţă,
A ajuns nava şi s-a prins de-o parâmă,
Şi-a fluierat către luceafarul de dimineaţă.

Şi-n vreme ce fluiera ascuţit, prelung,
A auzit un strigăt vibrant de sirenă, "Ce faci,
O, fecioraş, deşi eşti tânăr şi foarte mândru,
Eu văd de pe-acum locul în care o să zaci.

Nisipul şi drojdia valurilor se-amestecă
În peşterile-ntunecoase din golful mohorât,
De coastele tale-s prinse lipitori şi inima
Ţi-o mâzgălesc lighenii cu scrisul lor urât."

"Naivo," a răspuns el, "moartea-i ajunge pe toţi
Oamenii, pe cei de pe ţărm şi pe cei de pe mare,
Dar eu unul nu voi accepta niciodată
Să lâncezesc acasă, cu mâinile-n buzunare.

Mama mă strângea-n braţe plângând,
Surorile-ntr-un glas strigau, ‘ne faci de ruşine;'
Tata-ngăima cuvinte despre moarte şi epave –
Toţi mă învinuiau, toţi se-agăţau de mine.

Dumnezeu cu mila! Eu pe-nvolburata mare
Mi-asum acum din toate primejdiile partea,
Un demon s-a dezlănţuit în inima mea,
Mai înspăimântător decât însăşi moartea.."

* Premoniţie? Harold Courtney Tennyson, nepotul lui Alfred, Lord Tennyson avea să moară la bordul unei nave în timpul celui de-al doilea război mondial.

poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!