Omul şi marea [L'homme et la mer]

Om liber, marea veşnic o vei iubi plenar!
Marea-i oglinda ta; la suflet poţi privi
În curgerea eternă a undei sale vii,
Căci hăul tău din spirit nu-i mai puţin amar.

Îţi place să plonjezi în chipul reflectat
Şi să îi mângâi ochii, şi să îl strângi la sân,
Ca inima să uite de-al ei tumult hapsân,
Distrasă de-acest plânset sălbatic, neînfrânat.

Şi tu şi ea sunteţi discreţi şi-ntunecaţi:
Căci profunzimea ta, om drag, e nepătrunsă;
Iar bogăţia ta, O, mare, stă ascunsă,
Când cu atâta zel misterul vi-l păstraţi!

Şi iată cum s-au dus ani mulţi, chinuitori,
De când nu aveţi milă şi sunteţi învrăjbiţi,
Masacrul şi omorul ce mult le îndrăgiţi,
O, veşnici combatanţi şi fraţi necruţători!

poezie clasică de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!