O voce siderală

Uitarea retrezită, ivită dintr-o teamă
lăsată deoparte pe vârful unui dâmb,
în prag de insomnie fără răgaz îşi cheamă
ispitele amare găsite-n gândul strâmb.

Trec orele haine şi somnul întârzie
sub visuri revenite, pe aripi de mister,
din rimele trădate în falsa poezie,
trecută de pendulă prin ceasul auster.

Iar timpul, pe tăcute, aduce fără grabă
secundele orfane, venite din trecut
cu amăgiri haine ascunse-ntr-o silabă
la marginea tăcerii din dorul convolut.

Aud în depărtare o voce siderală –
ajunge fără veste, în timp nedefinit,
destramă neuitarea şi ultima-ndoială
prin ceasul cu pendulă dispare-n infinit.

poezie din Creaţie nouă
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!