Răsplata faptelor

RĂSPLATA FAPTELOR

Am învăţat prin viaţă să fac bine,
să nu spun "Nu!", chiar şi când mi-era greu,
de-a onora aşa cum se cuvine,
promisiunea sufletului meu.

Prin omenie triumfa voinţă
şi îmi încununa cuvântul dat,
că-n fapte punean suflet şi credinţă,
pentru izbânda celui ajutat.

Am insistat peste a mea putinţă,
când dificultăţi am întâmpinat,
că mai mare mi-ar fi fost suferinţă,
de rana în suflet dezonorat.

Putere îmi luam din rugăciune
şi-n semnul crucii puneam speranţă.
Să am mulţumirea faptelor bune,
mi-aş fi dat şi o parte din viaţă.

De îmi erau rude sau simplii străini,
nu pregetam, mereu să fac bine.
Ajutam cât puteam şi din bani puţini,
pe cei şi mai sărmani decât mine.

Nicicând nu am aşteptat vreo răsplată,
aşa cum ar fi fost omeneşte.
Nădăjduiesc a fi îndestulată,
la Domnul, când viaţa se sfârşeşte.

Acum cred proverb ce-mi spuneau părinţii:
"Până la Domnul e cale lungă!
Te judecă şi te condamnă sfinţii,
Până la Rai, sufletul s-ajungă!"

*Din colecţia "Poezia de azi"
30 iunie 2014
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Poezia de azi (30 iunie 2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!