Da,recunosc, iubesc !

Da, recunosc, iubesc!

Da,
recunosc,
am iubit-o!
E ăsta un păcat?
Să arunce cu piatra
cel care nu a iubit niciodată.
Cred că m-am născut
îndrăgostit de ea.
Am căutat-o în sânul mamei,
în primul pas.
Când am pronunţat primul cuvânt
a fost numele ei.
De câte ori deschideam o carte
îi auzeam chemarea.
Cuvintele jucau ca ielele
un joc al seducţiei.
Nu a fost acolo la primul sărut,
dar l-a simţit,
vântul adia uşor,
zgomotele produse de frunzele
copacilor din noi
erau şoapte de iubire.

Da,
recunosc,
o iubesc!
O iubesc pur şi simplu.
Este chimia aceea invocată mereu.
Se pare ca Mendeleev ne este protector.
E dragostea supremă dintre mare şi ţărm,
dintre vultur şi zbor,
iubirea unică a unui lup.
E ceea ce unii nu îşi permit să viseze.
Trăiesc din zâmbetul ei,
mai frumos,
mai seducător decât orice
din acest univers.
O respir în fiecare secundă a vieţii.
O iubesc fiindcă s-a născut pentru mine,
m-a aşteptat cuminte în povestea noastră, chiar dacă am scris milioane de cuvinte până am ajuns la ea.

Da,
recunosc,
o voi iubi!
Nu ştiu să trăiesc dincolo de privirea ei,
de glasul ei,
de râsul ei,
toate balsam pentru sufletul meu.
Nici nu aş avea ce să trăiesc,
totul ar fi tern,
m-ar înghiţi întunericul din mine.
Recunosc,
am iubit-o,
o iubesc
şi o voi iubi.
Condamnaţi-mă!

poezie de Mihail Coandă din Umbre pe asfalt (1 iunie 2022)
Adăugat de Mihail Coandă
Comentează! | Votează! | Copiază!