Inevitabilul curs

cineva mă împinge spre bătrâneţe
e împotriva a tot ceea ce simt
o netrăire continuă
de la secunda aceea când am decis să-mi pietrific inima
văd bărbaţi de foc
înfăşuraţi în zâmbete prefăcute
şi nu-mi spun nimic
aerul lor ridicol mă face să cred
că nu am ce pierde
cineva mă împinge spre bătrâneţe
cum ai împinge o barcă pe mare
şi valurile înspumate
îmi spală urmele tinere din privire
cine sunt eu să cred că va fi altfel
că moartea mă va ocoli
şi viaţa îşi va schimba cursul
că mă voi întoarce până în copilărie
apoi o voi lua de la capăt
ceva mă împiedică să fac toate astea
poate o stâncă sau un râu
care curge numai la lăsarea întunericului
dinspre tinereţea consumată în grabă
cineva mă strigă pe nume
şi eu nu mai răspund
aleg să îmi îngrămădesc restul zilelor
în pieptul deschis pentru o nouă viaţă
cineva îmi arată drumul
şi mă las în voia sorţii
ca orice muritor
ce-şi aşază lacrimile în cutiile de lemn

poezie de Any Drăgoianu din Oraşul unui singur poet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!