Inevitabilul curs

cineva mă împinge spre bătrânețe
e împotriva a tot ceea ce simt
o netrăire continuă
de la secunda aceea când am decis să-mi pietrific inima
văd bărbați de foc
înfășurați în zâmbete prefăcute
și nu-mi spun nimic
aerul lor ridicol mă face să cred
că nu am ce pierde
cineva mă împinge spre bătrânețe
cum ai împinge o barcă pe mare
și valurile înspumate
îmi spală urmele tinere din privire
cine sunt eu să cred că va fi altfel
că moartea mă va ocoli
și viața își va schimba cursul
că mă voi întoarce până în copilărie
apoi o voi lua de la capăt
ceva mă împiedică să fac toate astea
poate o stâncă sau un râu
care curge numai la lăsarea întunericului
dinspre tinerețea consumată în grabă
cineva mă strigă pe nume
și eu nu mai răspund
aleg să îmi îngrămădesc restul zilelor
în pieptul deschis pentru o nouă viață
cineva îmi arată drumul
și mă las în voia sorții
ca orice muritor
ce-și așază lacrimile în cutiile de lemn

poezie de din Orașul unui singur poet
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
 
 

Adresa de e-mail a expeditorului

Adresa de e-mail a destinatarului

Mesaj (adresa paginii este inclusă automat)

Semnătură (numele expeditorului)

♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook

 
Citatepedia se îmbunătățește și prin votare. Nu uita să dai cel puțin un vot/zi. Durează doar câteva secunde!