O, da!

Să-ntoarcem timpul? Doamne cât aş vrea!
Nu la şotron, la prima-mbrăţişare
Din parcu-acela plin de tei în floare,
Când ne-a surprins, nervoasă, mama ta.

Eram timid şi chiar prostuţ, se pare,
Că n-am mai îndrăznit a te vedea
Şi-am suferit întreagă viaţa mea,
Căci te-am iubit al dracului de tare!

Să-ntoarcem timpul? Doamne ce i-aş face
Acelei mame rele ca o toacă,
De-ar îndrăzni să nu ne lase-n pace!

Te-aş ţine lângă mine strâns şi dacă
Ar încerca-n vreun fel să mă atace,
I-aş spune-n faţă, pur şi simplu: pleacă!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!