Timpul se topește

Sirena lung vuiește
Și bombele cad mii,
Iar timpul se topește,
Ca-n pânza lui Dali.

Cadavre sfârtecate
De schijele de fier
Întinse stau pe spate
Cu ochii către cer.

Curg râuri mari de sânge,
Pământu-i rubiniu,
O bătrânică-l plânge
Pe unicul ei fiu.

În buncăr, dictatorul,
Stă jos, contorsionat,
Tăcut ca Gânditorul
De Auguste Rodin sculptat.

Comploturi de tot felul
Urzește neștiut,
Ca Faust, tinerelul
Cu sufletul vândut.

Și inima e moartă,
Iar chipul hâd și trist,
Un blestemat de soartă,
O fiară, Antihrist.

O, Doamne, Tu, Preasfântul,
Ce ești acolo sus!
Oare-ai uitat Pământul?
Căci binele a apus...

Sirena lung vuiește
Și bombele cad mii,
Iar timpul se topește,
Ca-n pânza lui Dali.

poezie de (10 mai 2022)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
 
 

Adresa de e-mail a expeditorului

Adresa de e-mail a destinatarului

Mesaj (adresa paginii este inclusă automat)

Semnătură (numele expeditorului)

♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook

 
Citatepedia se îmbunătățește și prin votare. Nu uita să dai cel puțin un vot/zi. Durează doar câteva secunde!