Constantina Dumitrescu

Când o mamă plânge necontenit
Oamenii ar trebui să o asculte;
Nimic nu o mai poate alina
Si nici sufletul chinuit a-l mângâia...
Tot ceea ce a iubit vreodată
Are acum aripi de înger...
Numai inima ei ştie
Tragedia clipelor prezente
In care doar sufletele celor
Neprihăniţi şi puri
Au loc alături de ea...

Dincolo de lacrimi
Umbrela speranţei
Mai deschide uneori
Iubirea de semeni...
Totuşi, cele mai pure fiinţe
Rămân animalele;
Ele nu trădează
Si nici nu urăsc...
Chinuită de amintiri, mama nu poate
Uita chipul fiicei-erou.

acrostih de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!