Închide, Doamne, cerul!

Închide, Doamne, cerul deasupra Ucrainei,
Să nu mai cadă bome flămânde de vieţi pure
Şi-ntoarece Doamne roata, ne pune-n mâna soartei
Pe care tuturora ne-ai dat-o ca sâmbure.

Avem un singur soare şi o Planetă-Albastră
Ce astăzi e-n derivă, nu-şi mai găseşte drumul,
Un înger decăzut se crede omul-orchestră
Ce schimbă zorii zilei în beznă sau crepuscul.

Duhoarea de carne arsă şi sânge înăcrit
Tronează peste oraşul ce-a devenit un vis,
Chiar şi timpul fără timp, cu moartea s-a încuscrit,
Speranţe leşinate zac pe-o margine de-abis.

De fumul negru-nvăluit, un ursuleţ de pluş
E-acuma trist şi-nstrăinat de-un râset de copil,
Din braţul mamei fără viaţă cade-un bebeluş,
Ai grijă de el Doamne, de azi, e-al Tău pupil!

Însetat şi-nfomentat scânceşte un căţeluş,
Înlăcrimat şi speriat, un pui de om docil,
Înaintează fără ţintă, ca un cărăbuş...
Mai scrie Doamne cu-a ta mână, înc-un codicil!

Din mormane de moloz răsare o scânteie,
Se reflectă-n lacrima ce-mi joacă pe reţină,
E lumina din inelul ca mărturisire
Că iubirea, libertatea, nu-s după cortină.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!