Cântec de primăvară

Îți simt umbra printre storuri, primăvară, primăvară,
Dor mi-e de-ale tale zboruri și-acest gând mă înfioară!
Dau perdeaua la o parte, primăvară, primăvară,
S-aud vântul tău cum bate pentru-a nu știu câta oară!

Soarele mă încălzește, primăvară, primăvară,
De obrazu-mi se lipește făcând geamul să tresară,
Și-aud raza ta cum cântă, primăvară, primăvară,
Ca o mână tremurândă pe arcușul de vioară!

Ieri a înflorit și prunul, primăvară, primăvară,
Nu sunt mulți, e numai unul, dar îl simt ca o povară,
De parca ar fi o sută, primăvară, primăvară,
Caci mișcarea îi e mută și în vânt florile zboară...

Te privesc din întuneric, primăvară, primăvară,
Dintr-un spațiu mic, feeric, dar livid, parcă-i de ceară...
S-ar părea că-ți este bine, primăvară, primăvară,
Dar ce ești tu fără mine, dacă nu mă vezi pe-afară?

poezie de din Îngeri în colivie
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
 
 

Adresa de e-mail a expeditorului

Adresa de e-mail a destinatarului

Mesaj (adresa paginii este inclusă automat)

Semnătură (numele expeditorului)

♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook

 
Citatepedia se îmbunătățește și prin votare. Nu uita să dai cel puțin un vot/zi. Durează doar câteva secunde!