N-am murit

pot să jur că stau la răcoare
hienele m-ar sfâşia când teii
ar fi în floare mă pipăi nedumerit
cu profane mâini de poet care urlă
la realitatea de plâns făcută în râs
întâmplător mă trag de părul uscat
duioşia iese din neuroni pe-afară
la şotron povesteşte seara bine
se pricepe să culeagă laurii

n-am murit pentru că nu trag
niciun folos mi-am zis că înţeleg
apoi am sărit toată noaptea sub cerul
senin sunam la uşa mea şi fugeam
fără să-mi deschid e tot ce reţin