Oamenii mint în genunchi

încerc să înțeleg de ce
se pleacă mereu
în ziua în care Dumnezeu
coboară printre oameni și plânge
e singura dată când oamenii
se adună în cerc
sub lumina unei lumânări
și nu spun nimic
cineva le umblă prin suflet
și-n aceeași respirație
îngenunchează pe liniștea
ce se deschide ca
un răsărit

durerea se amplifică dar
nu le aparține

îmi amintesc de mama când
mi-a spus că bunica
se ascunde în cer și câteodată
ar vrea să se joace cu mine

e singura minciună spusă de mama
un neadevăr pe care îl vom rosti mereu

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
 
 

Adresa de e-mail a expeditorului

Adresa de e-mail a destinatarului

Mesaj (adresa paginii este inclusă automat)

Semnătură (numele expeditorului)

♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook